Istoria Oinei

Oina este un joc sportiv practicat intre doua echipe, pe un teren in aer liber. Jocul solicita o buna viteza de alergare, reflexe in miscarile de autoaparare de loviturile mingii, precizie in aruncarea si lovirea mingiei. Oina sau "hoina" cum i se mai spunea- este socotita ca un joc sportiv national pentru romani, avand, pe pamantul romanesc, o vechime de cel putin 6 secole, asa cum mentioneaza cronici si hrisoave care ii subliniaza popularitatea de care se bucura copii si tineri, printre osteni si voievozi. Asa, de pila, aflam ca pe timpul lui Vlaicu Voda, adica prin anul 1364, oina se juca pe plaiurile Tarii Romanesti, ea patrunzand peste tot:in sate, in comune, in viata oamenilor. Prin modul de desfasurare al jocului, oina atrage atentia prin unele elemente care se intalnesc si in alte jocuri sportive din diferite tari, cum ar fi "baseball"-ul american, jocul "paume" , din Franta, "palsepool"-ul finlandez sau "schlagball"-ul german.Unii cercetatori apreciaza ca oina are o semnificatie legata de ocupatia de baza a populatiei de atunci, si anume de pastorit. Se exemplifica cu termeni ca: "bata" , "baci", folositi in joc. Oricum, oina se mentine in timp si astfel, in lucrarea "Diaetaetica", scrisa de clujeanul Stefan Matyus in 1762, se fac recomandari privind necesitatea practicarii drumetiilor, a activitatilor atletice, a vaslitului, a jocului de oina, ca fiind favorabile sanatatii si dezvoltarii fizice. Mai tarziu, oina patrunde in scoli, in cadrul educatiei fizice, iar in anul 1899 ministrul invatamantului de atunci, Spiru Haret, decide organizarea anuala a concursurilor scolare de oina.Dupa 1945, fiind un joc sportiv cu traditie nationala, accesibil tineretului, oina era prevazuta in programul intrecerilor de vara ale competitiei sportive nationale DACIADA.